Autoritățile din România sunt în alertă! Anișoara Cristina Neacșu, o femeie în vârstă de 47 de ani, a dispărut fără urmă la începutul lunii august. Poliția nu a reușit să o găsească până acum și a cerut ajutorul cetățenilor. Așadar, cine o vede, este rugat să sune la 112!
Peste 1.000 de persoane figurează dispărute pe pagina Poliției Române. Unele dintre anunțuri sunt vechi de câțiva ani, iar oamenii nu au mai fost găsiți până acum. Recent, autoritățile au semnalat dispariția unei femei de 47 de ani care a dispărut, după o plimbare oe Faleza Dunării. Aceasta a plecat într-o direcție necunoscută și nu a mai revenit la domiciliu.
Citește și: Alertă în România! Cristian este de negăsit de 8 zile. Sunați la 112 dacă îl vedeți
Anișoara Cristina Neacșu, domiciliată în Brăila, este de negăsit, iar poliția a cerut ajutorul cetățenilor. Semnalmentele sale sunt: înălțime – 165 de centimetri, greutate – 60 de kilograme, corpolență – atletică, păr – vopsit negru, ochi – căprui.
Autoritățile au mai precizat că femeia suferă de schizofrenie paranoidă. Totodată, au oferit și câteva informații despre momentul dispariției.
„La data de 05.08.2024 numita Neacșu Anișoara Cristina, în vârstă de 47 de ani, a plecat într-o direcție necunoscută în timp ce se afla pe Faleza Dunării și nu a mai revenit la domiciliu. Vestimentație: fustă lungă de culoare albastră cu flori gri, tricou de culoare galbenă, papuci de plastic de culoare albă.”, se arată pe site-ul poliției.
Autoritățile române au dreptul de a solicita sprijinul cetățenilor în cazul în care nu reușesc să găsească o persoană dispărută. Dacă o vede cineva sau are informații despre Anișoara Cristina Neacșu, are obligația de a suna de urgență la 112. De asemenea, oamenii pot merge la cea mai apropiată secție de Poliție pentru a raporta toate detaliile.
„Polițiștii care desfășoară activitatea de căutare a unei persoane dispărute au dreptul de a prelucra date și informații necesare găsirii persoanei respective, obținute din surse accesibile publicului.
(1) În scopul obținerii sprijinului populației pentru găsirea persoanelor dispărute, organele de poliție au dreptul de a face publice informațiile prevăzute în secțiunea publică a bazei de date privind persoane dispărute prin următoarele mijloace:
a) site-ul propriu de internet sau alte forme de comunicare on-line;
b) mass-media centrală și locală, audio-video sau scrisă;
c) campanii de informare;
d) diseminarea către persoanele partenere.”, arată art. 27.
Citește și: Tânăra din imagine a dispărut la Costineşti! Are doar 15 ani. Cine o vede este rugat să sune la 112